“Doamna profesoară, acum un an nu v-am crezut, dar ați avut dreptate! Trebuie să vă
anunț că Marcel s-a sinucis săptămâna trecută…”
There is nothing more powerful than an idea whose time has come.
Marcel se înscrisese la un curs de germană de nivel avansat pe profil business, care se concentra pe aptitudinile productive de scris și vorbit aplicate personalizat pe
nevoile corporației la care lucra. Foarte simplu și concret asta însemna că fiecare
cursant/-ă învățase germană pe unde apucase și acum trebuiau reîmprospătate,
omogenizate și consolidate cunoștințele de limbă în funcție de cerințele fișelor lor de post. Marcel nimerise însă într-un grup de colegi, care învățaseră germana după ureche, fie ca șoferi de tir, fie ocupând un post timp de 10 ani în gastronomie, fie ca paznic de club de noapte sau instructor de fitness, etc. și care vorbeau fluent o germană dialectală specifică zonei unde lucraseră, dar care nu apucaseră vreodată să scrie un e-mail oficial sau să participe la o discuție mai elevată, acest job din turnurile Centrului de Afaceri din Sibiu reprezentând pentru mulți dintre ei prima ocazie de muncă adevărată de birou. Ieșind distinct în evidență în acest cerc, Marcel strălucea la germană! Știa gramatică (aproape) mai bine decât mine, reproducând în viteză tabeluri întregi de reguli, exemple și excepții, analizând ca fulgerul concordanța între gen, număr și caz, insistând asupra celor mai mici nuanțe de topică și structură a frazei.
Avea însă probleme de exprimare liberă, mai ales în vorbire, pentru că mintea lui
analitică lucra în paralel pe prea multe planuri și reușea să îi stea de prea multe ori în cale. În asemenea grupe eterogene, cel mai important lucru care le lipsește și în cele din urmă îi leagă pe cursanți, este diminuarea inhibițiilor personale și de cele mai multe ori eu ajung să le hrănesc nu atât nevoia de germană cât nevoia acută de creștere a încrederii în sine. Cu polonicul!
Cu timpul, Marcel a reușit să se integreze puțin mai bine în grup. Într-un anumit fel era deranjant de vizibil disprețul lui pentru nivelul scăzut al celorlalți, dar în cursurile mele am grijă ca toți să se simtă bine și Marcel a ajuns nu să fie mai prieten cu propriii lui colegi, dar mai ales cu mine. Venea mereu cu 10 minute înainte de ceilalți și întârzia ultimul la plecare. Îmi aducea texte scrise de el la corectat și am ajuns de la exersat expresii și formulări în germană la schimbat impresii și principii de viață în limba română. Rareori întâlnisem un om mai încordat și mai chinuit decât el. Tendințele lui critice și veșnic dezaprobatoare nu-i înlesneau comunicarea cu colegii. În timpul liber nu acorda atenție și nu depunea niciun efort în facilitarea vreunei relații de prietenie sau măcar de minimă tovărășie. Se certa foarte des cu managerii direcți,
contrazicându-i pe probleme minore de gramatică sau procedură, irosind o energie vitală cu implicarea în divergențe neimportante și mult prea mărginașe.
Interacțiunea cu Marcel m-a prins pe mine într-un moment al formării mele incipiente, în care credeam cu tărie în metoda celor 5 De Ce-uri, cu care poți ajunge la miezul tuturor lucrurilor. Așa cum m-am priceput mai bine, am pus întrebările necesare pentru a înțelege persoana tulburată și angoasată cu care aveam de-a face și încet-încet Marcel și-a dezvăluit visul: absolvise al doilea facultatea de drept din Sibiu și se pregătea intens pentru o carieră în magistratură. Avea un talent deosebit de memorare și gândire analitică, dar îi lipseau mijloacele financiare necesare pentru a studia atât cât și-ar fi dorit. Provenea dintr-o familie cu mijloace bănești puțin spus modeste și plecase ca mulți alții în Germania pentru a câștiga destul pentru un an sabatic de
studiu. Ajuns acolo, și-a dat seama că doar învățând limba germană va putea să-și atingă mai rapid scopurile. A investit tot ce avea într-un curs intensiv de 6 luni, pe care l-a absolvit cu brio. Apoi i s-a îmbolnăvit mama și s-a întors acasă s-o îngrijească, căci locuia singură într-un sătuc din Vâlcea. În timpul șederii în țară, s-a dedicat muncilor fizice în construcții ca ajutor la ridicarea casei pentru sora lui proaspăt căsătorită. Când totul s-a aranjat cât de cât acasă, s-a reîntors la Sibiu și datorită cunoștințelor acumulate de germană a primit un job la corporația, unde l-am cunoscut eu. Firma asta însă funcționa pe principiul bonusurilor acordate în funcție de rata greșelilor personale: deja de la intrare te întâmpina un tabel cu scorul succesului sau, mai degrabă, al rușinii fiecărei echipe. Fiind îndărătnic și mult prea minuțios, Marcel făcea multe greșeli și salariul nu i se ridica mai deloc la înălțimea așteptărilor și nevoilor. Timp de o lună de zile nu a reușit să adoarmă culcat din cauza unui nod persistent și dureros în gât. La insistențele mele se programase la un ORL-ist acoperit de asigurarea minimă medicală
de serviciu, dar trebuia să mai aștepte încă 2 săptămâni. Într-o dimineață a venit cu cearcăne așa de negre la germană, încât greu m-a convins să nu plec cu el direct la primul specialist găsit liber pe net. Mi-a promis că merge singur chiar în ziua aceea și diagnosticul a fost pus pe seama stresului: gâtul era curat. Aproape că i-a fost ciudă pe banii aruncați pe geam. A reînceput să doarmă abia după a doua confirmare la alt specialist: “Stresul dvs. se localizează în proverbialul nod în gât”. Așa că Marcel s-a gândit că nu poate da greș pe drumul îmbogățirii făcând un curs de machiaj profesionist. Aici trebuie spus că Marcel era un tip șters ca înfățișare, slăbuț și întunecat la față, cu trăsături ascuțite și privire de sfredel. Vorbea foarte repede, înghițind părți din cuvinte, manifestând un mic defect de vorbire în articularea corectă a unor consoane. Nu afișa nimic din ținuta unui stilist credibil și profesionist, pe mâinile căruia cineva s-ar lăsa cu încredere. Bineînțeles că nu i-a mers. Începuse să învețe cu una din colegele de serviciu, care se pregătea și ea în paralel pentru marele examen la magistratură. Din vorbă-n vorbă, ea i-a făcut cunoștință cu programul de dezvoltare personală al unui speaker motivațional și nu după mult timp, Marcel mi-a prezentat cu mândrie cursul acestuia, pe care-l urma cu bani grei. Cu toți banii. Apoi i-a venit ideea
să devină el însuși speaker și i-am prins colegii de serviciu râzând de unul din videourile înregistrate de Marcel în sufrageria lui întunecată, cu un discurs stâlcit și împiedicat, care nu reușea să camufleze o gestică înverșunată și mult prea aprigă, scoțând și mai mult în evidență stângăcia și inutilitatea întregului demers. Scena devenise, din păcate, hilară și Marcel, supărat, și-a dat dintr-un impuls de moment demisia la zi de la job. Aici a fost momentul în care relația noastră s-a rărit, Marcel continuând să-mi răspundă bucuros la mesaje și ținându-mă la curent cu evoluția lui, mai ales în ale germanei. Lucra acum la un call-center, unde primise un job foarte bine plătit și putea conversa la liber cu clienții din străinătate. Din păcate, munca lui se rezuma la a identifica cu precizie problema apelanților și la a-i redirecționa spre a fi preluați de alte departamente, privându-l pe Marcel de satisfacția rezolvării unui lucru până la capăt. Dormea prost. După nici trei luni a demisionat și de aici. S-a năpustit înfrigurat într-un nou vis de a-și întemeia propria afacere și s-a implicat în vânzarea unor produse în sistem piramidal. Inutil de adăugat cât de puțin succes a avut: vânzările nu erau nicidecum punctul lui forte. Păstrez și azi mostra unei paste magice
de dinți, pe care nu m-a putut convinge nici pe mine s-o cumpăr. Ultimul lui mesaj a fost o felicitare frumoasă și personală de 8 Martie. În limba germană. Apoi i-am pierdut urma și următorul mesaj venea să-mi confirme cele mai negre temeri și bănuieli: angajat la alt etaj din centrul de afaceri, Marcel nefericitul se îndrăgostise fatal de o colegă, care nu i-a împărtășit sentimentele. După ce a lipsit 3 zile de la serviciu, firma a trimis pe cineva la adresa declarată în dosarul de angajare. Colegii l-au găsit spânzurat în locuința închiriată din strada, pe care o parcurg în continuare zilnic pe drumul meu spre casă…
Exact cu un an înainte de tragedie, am pus mâna pe telefon și în disperare de cauză iam scris psihologului casei noastre: “Am un cursant în cădere liberă de câteva luni, care se întinde la fiecare curs după mâna mea de ajutor, și care acum începe să dea faliment pe toate planurile – ah, recunosc așa de bine simptomele! – și mi-e teamă că nu-l susțin cum sau cât trebuie. Ce-o fi de făcut? Până nu e prea târziu…?”
Psihologul a replicat, așa cum mă și așteptam, în mod profesionist și competent: “Îmi pare rău să vă dezamăgesc…dar salvarea lui NU este responsabilitatea dv., oricât de natural vă este să îi oferiți ajutorul… poate ar fi bine ca el sa conștientizeze că are nevoie de un/o ceva care să îi poată produce schimbarea pe care o caută…”
Am programat o întâlnire la cabinetul de terapie și m-am convins că psihologul meu avea bineînțeles dreptate. Un om nu poate fi ajutat dacă nu și-o dorește. M-am mulțumit să rămân pe tușă, convingându-mă singură că dacă Marcel a reușit să încheie o relație de comunicare atât de profundă cu mine, o simplă profă de germană, sigur reușește să identifice și alte pârghii de susținere în viața lui privată. Și am rămas o simplă spectatoare pe margine, oferindu-i totuși numărul psihoterapeutului meu de încredere și atrăgând atenția colegilor lui de germană și de serviciu să-i găsească un loc mai ușor integrabil în comunitatea lor.
I was hired to help transform other lives but I find they are transforming my life.
La prezentul curs de Dream Management, cartea aceasta de căpătâi ne-a fost
prezentată a avea un mindblowing effect, dar eu personal mă bucur că s-a folosit și cuvântul unei narațiuni ușor romanțate. Așa cum compania Admiral urca vertiginos în clasamente, visurile lui Marcel se năruiau în același ritm amețitor cu fatalitate unul după altul. Mă fascinează în munca mea obstacolele exagerate de oameni în calea visurilor lor și rezistența lor la schimbare, de fapt frica lor față de vulnerabilizare și
deschidere. Mă tot gândesc cu mintea mea de acum și cu cartea în față la forța
Obstacolelor din calea lui Marcel și la rezistența dusă de el în calea Clarificării
dorințelor sale. Marcel a fost un exemplu perfect de OCPIL magistral pus în scenă de metoda COPIL, înecându-se în cele mai negre și adânci hăuri ale literei O. Obstacolele
din calea lui au fost următoarele, în enumerarea lui Matthew Kelly:
- The lack of hope came from not having a plan.
- looking for quick fixes
- business is only about making money and not something beyond
- the “us” versus „them” mentality is detrimental to the collaborative spirit of
teamwork needed to succeed in business - appreciation is the strongest currency in the corporate culture
- It’s almost never what you think it’s going to be
- If you do not take care of your people, they will not take care of you.
- Dreams are the currency of the future. The lack of dreams are the currency
of failure. - Why are so many people so amazed by what we do here at Admiral? If you
treat people like people, they respond like people. Dreams are at the core of
every person. It is there that our passion for life is ignited. - If people cannot be passionate about their own lives, how can I reasonably
expect them to be passionate about out work? - Nothing animates people like chasing down a dream.
- Getting people in the habit of pursuing and achieving dreams in their
personal lives will make them more effective at chasing down the goals and
dreams of their workplace. Achieving dreams is a habit. The desire for
continuous improvement becomes a guiding force in their daily lives. - Getting people in the habit of pursuing and achieving dreams in their
personal lives will make them more effective at chasing down the goals and
dreams of their workplace. Achieving dreams is a habit. The desire for
continuous improvement becomes a guiding force in their daily lives.
Anticipând deja gândurile și întrebările voastre, dragi colege de Dream Management, răspund în felul următor:
- Da! Încă mă simt oarecum vinovată pentru a nu fi făcut mai mult pentru Marcel,
pentru a nu fi intervenit mai în forță în parcursul lui intuit atât de bine deja cu un
an înainte de a se întâmpla, pentru a nu fi trecut de la rolul de spectator la cel de
actor și poate salvator. Acest lucru însă îmi întărește în prezent convingerea că
ceea ce învăț și parcurg acum va contribui decisiv la încrederea, justificarea și
competența mea de a căuta, identifica și valida visuri. Căci: Dreams provide
fascinating insights into what drives people. - Da! Am notificat Departamentul de Resurse Umane al companiei respective
despre tragedia petrecută aproape sub ochii lor. Au fost îngroziți, dar nu s-a luat
până în ziua de azi nicio măsură nouă în acest sens. Mi se întâmplă foarte des
într-o firmă mare ca nici colegii să nu se cunoască între ei și nici cursul de
germană să fie foarte popularizat de management, pierzându-se ca o simplă bifă
în buget în lumea vastă a cifrelor corporatiste. Matthew Kelly definește cadrul
pentru stabilirea noilor parametrilor de loialitate, setând bazele unui respect
reciproc indispensabil în orice relație de colaborare profesională, afirmând
următoarele: An employee is responsible for adding value to the life of a
company and a company is responsible for adding value to the life of an
employee. This is the great unspoken contract! Eu una am de gând să
promovez la nesfârșit această definiție în viitor. - La finalul acestor pagini simt nevoia să-mi cer iertare pentru povestea tristă
așternută aici și să mulțumesc mult celor care au rezistat cu lectura până la
sfârșit. Pe de o parte e un gest puțin egoist din partea mea să descarc pe umerii
altora o povară dusă de mine singură până aici. Pe de altă parte e o poveste
menită să circule în cercurile cât mai relevante pentru noi și pentru Inima bună a prietenilor noștri. Închei tot cu Matthew Kelly, cu încă un citat care mi-a mers exact ca întâlnirile cu voi – direct la suflet: There is something incredibly
fulfilling about helping someone else achieve a dream. But I do not think it
is something close to extraordinary. I think it is human.
Alte mențiuni:
Numele persoanelor implicate au fost bineînțeles modificate din motive de discreție profesională.
Recomand cu căldură serviciile domnului psiholog Adrian Bratu, pe care-l puteți citi pe blogul aferent paginii sale www.adibratu.ro
Mulțumesc pentru lectură.
Peter Bowman
Creative approach to every project
Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam, quis nostrud exercitation ullamco laboris nisi ut aliquip ex ea commodo consequat. Duis aute irure dolor in reprehenderit. Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit.
Etiam vitae leo et diam pellentesque porta. Sed eleifend ultricies risus, vel rutrum erat commodo ut. Praesent finibus congue euismod. Nullam scelerisque massa vel augue placerat, a tempor sem egestas. Curabitur placerat finibus lacus.
